Satul Făurei se află la răsărit de paraul Romani şi de satul Tatomireşti, cu care este unificat acum, astfel că pe harta judeţului este trecut numai satul Făurei. Satul este menţionat într-un act de întărire, la 1459 septembrie 3, al boierului Goştilă, şi apoi este stăpânit de urmaşii săi.
În secolul al XVII-lea, satul Făurei era stăpânit de boierul Vasile Bogza. Vorbind despre primele începuturi documentare care atestă aşezări umane, pe teritoriul comunei există puţine vestigii care să ateste aceasta.
Astfel, pentru satul Făurei nu există documente care să ateste vechimea sau modul de formare al aşezării.
Se pare că vatra de sat a fost aceeaşi ca şi cea actuală. Putem menţiona că înaintea ultimei împărţiri administrativ teritoriale figura şi satul Tatomireşti. Vatra veche a acestui sat a existat în zona numită „La Brad”, iar satul purta denumirea de „Cuibar”.
Mutarea vetrei satului datează din secolul al XVIII-lea, perioadă când se schimbă denumirea satului.
Satul Tatomireşti, a cărui denumire vine de la Tatomir, a fost stăpânit în secolul al XV-lea de Jula, iar la sfârşitul secolului, urmaşii lui Jula şi nepoata lui Costea Dabija vând satul lui Petru Căliman şi la 1495 martie 18, voievodul le întăreşte actul. Tot pe atunci, jumătatea de sus a satului Tatomireşti era stăpânită de Micul Purcarescu, ale cărui strănepoate au vândut-o lui Ieremia vistiernic la 1519 decembrie 27, când este întărit actul.
Jumătatea de sus a satului a fost apoi a călugărului Evlaghie vistiernic, care a vândut-o lui Armeanu, care primeşte întărire la 1527.
Satul Climeşti, la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea era stăpânit de fraţii Trif şi Negrit, iar mai târziu a fost stăpânit de Marcu, Mihuţ şi Lazăr, fii lui Trif, care primesc întăriri pentru partea de sus a satului, la 1558 martie 30, de la voievodul Alexandru Lăpuşneanu, iar partea de jos era stăpânită de fii lui Negrit.
Lucruri interesante se pot spune şi despre satul Climeşti, care mai păstrează denumirea ,,Ghirva’’ în limbajul bătrânilor.,,Ghirva’’ este primul nume al acestei aşezări Climeşti, iar vatra satului se găsea pe locul ce astăzi se numeşte „Trofeşti”, locuitorii aflându-se într-o stare de semidependenţă faţă de boier, care-şi avea conacul la distanţa de 1 km spre nord, refuzând să iasă cu plugurile pe moşie. Boierul a preferat să-şi trimită oamenii sau să dea foc satului, iar locuitorii au fugit în satele vecine, mult timp acel loc numindu-se „locul focului”.
Actuala vatră de sat s-a format mult mai târziu, aproximativ între 1800-1850.
Satul Climeşti este situat pe drumul judeţean Roman – Piatra Neamţ, via Trifeşti – Mărgineni, la km 17. Este cel mai mare sat din comună, întocmit în anul 1856 de către voievodul şi omul politic Grigore Cozadini. Acesta era descendentul unei familii italiene grecizate şi văr după mamă cu Al.I. Cuza. A fost unul dintre fruntaşii revoluţionari de la 1848 din Moldova, după care a ocupat în timpul domniei lui Cuza şi Carol I funcţia de senator şi prefect de Fălticeni.
Căsătorit cu Eugenia Ghica – Budeşti a primit de la socrul său o parte din moşie şi 40 de familii de clăcaşi. Aceştia au fost împroprietăriţi de Cuza la 1864, ei constituind nucleul actualului sat aşezat într-o mică depresiune şi pe dealurile care o înconjoară.
În sat se păstrează fostul conac cu dependinţele sale, separate de mai multe ori şi înconjurat de un adevărat parc dendrologic cu mai multe specii noi de arbori ca: magnolia, salcâmul japonez, catalpo, zoda etc.
Sub sprijinul totalitar a avut mai mulţi proprietari fiind pe rând tabără de pioneri, spital, şcoală de copii reumatici, spital pentru bolnavii psihici, cabană.
În prezent este arendat unor întreprinzători din roman. Populaţia îmbătrânită s-a schimbat simţitor, ca urmare a exodului (exilului) spre oraş.
Ocupaţi principală este în mod evident agricultura. Satul a cunoscut performanţe curente. Satul şi-a pierdut o mare parte din tradiţii şi obiceiuri, trecând în prezent prin dureroase încercări de adaptare.
Satul Budeşti – trebuie arătat că este un sat de clăcaşi cu o vechime nu prea mare, aşezat pe moşia familiei Ghica, fiind cel mai mare sat din cadrul comunei. Cel mai vechi document al existenţei acestui sat este biserica aşezată lângă vechiul conac boieresc, construit în timpul lui Toma Cantacuzino pe la 1664, unde se găseşte înmormântat domnitorul Dumitraşcu Vodă.
Satul Budeşti apare în documente în anul 1712, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, iar satul este mult mai vechi, ţinând seama că pe pisania bisericii din sat este amintită data de 19 septembrie 1664.
Cu aproximativ 200 de ani în urmă, satul s-a restrâns în locul unui fost iaz, colmatat în condiţii necunoscute. Satul a purtat numele de Budeşti-Ghica, după numele boierului care a fost pe aceste locuri.
Satul Micşuneşti – cea mai veche aşezare de pe teritoriul comunei. Datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea, el fiind întemeiat de unii dintre vitejii lui Ştefan cel Mare.
Se pare că aici a poposit Ştefan cel Mare în timpul retragerii spre Războieni, pe Valea Orbicului şi de aici Codrii seculari ai Bourului. Spre deosebire de alte sate, satul Micşuneşti a fost un sat de răzeşi, oameni harnici şi gospodari, cu dragoste de glie. Urmaşii acestor familii de răzeşi există şi astăzi, cum ar fi: Aramă, Zeamă, Şerban, Condurache.
Ca sat răzăşesc a cărui moşii nu s-au vândut ci s-au împărţit între urmaşi prin înţelegere, fără acte, care erau greu de procurat a fost stăpânit de logofătul Dobru şi s-a numit Dobruleşti. Satul se afla la obârşia pârâului Orbic. Mai târziu satul a fost stăpânit de Ana, fiica lui Dobru, care vinde satul nepoatei sale Stanca, la 1480 septembrie 11, când voievodul Ştefan cel Mare îi dă actul de întărire. Satul a fost stăpânit de boierul Crai, pentru că valea de la vest de sat poartă numele de Valea Craiului, menţiune din sec. al XV-lea.
Boierul Dobru a fost scriitor de acte, logofăt şi a făcut parte din Sfatul Domnesc şi a stăpânit satul Văleni de la Iucaş şi altele.
Mai târziu satul a intrat în stăpânirea boierului Micşun, al cărui nume îl poartă din secolul al XVI-lea. O atestare cu numele de Micşuneşti se găseşte în actul satului Bârjoveni, de la 1620 septembrie 1, în care este menţionat ca martor la judecată „Nistor din Micşuneşti”.
De la 1620, septembrie 1, se păstrează următorul document: „Mărturie. Iată eu, sluger Savin Costin, diac din Cociman scriem şi mărturisim cu această scrisoare a noastră cum au venit Mihăilă, fiul lui Blaga din Hârţeşti, cu cartea domniei sale lui vodă să le facem lege dreaptă cu ai săi oameni, şi anume Dumitru Papotea şi cu fraţii săi Ionaşco şi Ilea pentru a sa dreaptă ocină şi moşie din satul Bârjoveni ca să alegem de către ai săi oameni.
Dumitru Popoţea şi cu fraţii lui, zicând înaintea noastră că acea ocină ce este a lui Mihăilă este pusă zălog pentru o despăgubire. Iar Mihăilă şi-a adus oameni buni şi bătrâni şi aşa au mărturisit înaintea noastră, cum Mihăilă şi-a plătit despăgubirea deplin, cât a zis Popoţea cel Bătrân cu sufletul la gură (pe patul de moarte), iar Dumitru Popoţea şi fraţii săi l-au crezut. Deci Mihăilă, fiul lui Blagu, şi-a strâns oamenii buni şi bătrâni cu care au fost în tocmeala lor când i-au dat acei bani în mâna lui bătrânu Popoţea, a tatălui lor. Deci ei au giuruit în faţa bisericii (la Prăjeşti) pe sfânta Evanghelie, cum acei bani s-au dat toţi, 35 de taleri, înaintea a mulţi oameni buni şi bătrâni de prin satele megieşe, anume Dumitru comis din Hârţeşti şi Macsim comis de acolo (Prăjeşti), Gheorghiţă de asemenea, Avram de asemenea, Pantele de acolo, Nistor din Micşuneşti, martorul judecăţii de la 1 septembrie 1620 în satul Bârjoveni.