Prima pagină
Informații publice
Transparență decizională
Anunțuri publice
Galerie foto
Petiții
Contact
Skip to content
Producătorii și comercianții de băuturi trebuie să se înregistreze în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) până pe 28 februarie
10/02/2023
- 13:12
|
10/02/2023
Anunturi
Înregistrarea este obligatorie și se face pe site-ul administratorului SGR,
www.returosgr.ro
Producătorii, importatorii și comercianții de băuturi au obligația legală să se înregistreze până pe data de
28 februarie 2023
în baza de date a
Sistemului de Garanție-Returnare.
Toate societățile comerciale din România care au calitatea de producători, importatori sau comercianți de produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosință din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 l și 3 litri, precum și companiile din industria ospitalității ce
comercializează
aceste produse trebuie să se înregistreze online pe site-ul
www.returosgr.ro
al administratorului SGR, conform
Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021.
Procedura de înregistrare este una simplă
· Se va crea un cont de utilizator, introducând
datele de identificare ale companiei
și
datele de contact ale persoanei desemnate
în relația cu administratorul SGR.
· După activarea contului, persoana desemnată în relația cu administratorul SGR va completa toate
informațiile solicitate
, în conformitate cu prevederile legale.
· După introducerea acestor date, se va genera
Formularul Standard de Înregistrare în SGR
– completat automat cu datele deja introduse. Formularul trebuie semnat de către reprezentantul legal, folosind o semnătură electronică simplă sau calificată, tot prin intermediul portalului RetuRO.
Ulterior înregistrării, se va trece la următoarea etapă,
semnarea contractului cu administratorul SGR, RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.,
de asemenea pe site-ul returosgr.ro.
Neînregistrarea în baza de date operată de către administratorul SGR atrage după sine o amendă între 20.000 și 40.000 RON.
Sistemul Garanție-Returnare
este conceput pentru a încuraja returnarea ambalajelor de băuturi de unică folosință în vederea reciclării și va deveni funcțional începând cu
30 noiembrie 2023
. Începând cu această dată, consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele de unică folosință din plastic, sticlă sau metal pentru băuturi. SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.
Producătorii de băuturi
, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligați să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ținte fiind înregistrarea în sistem și încheierea contractului cu RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A. Aceștia nu vor mai putea să-și vândă produsele consumatorilor din România dacă nu s-au înregistrat în prealabil în baza de date a SGR. Înregistrarea se face accesând link-ul
https://portal.returosgr.ro/register/producer
·
Este considerat producător sau importator în scopul SGR orice
persoană juridică ce produce și introduce pe piața din România produse SGR, ori importă sau achiziționează intracomunitar aceste produse și le introduce pe piața românească. Ghidul de înregistrare poate fi consultat aici:
www.returosgr.ro/info-producatori
Comercianții de băuturi, precum și companiile care activează în domeniul ospitalității
(HoReCa), vor fi responsabili să se asigure că băuturile pe care le vând pe piața românească provin de la un producător înregistrat în SGR, și vor percepe o garanție de 0,50 RON la vânzarea fiecărei băuturi. De asemenea, comercianții trebuie să organizeze puncte de returnare a ambalajelor de băuturi, în cadrul cărora să ofere serviciul de preluare a ambalajelor și returnare a garanției către consumatori. Primul pas pentru indeplinirea responsabilităților legale este înregistrarea în baza de date a SGR și o pot face accesând link-ul
https://portal.returosgr.ro/register/retailer
· Este considerat comerciant în scopul SGR orice persoană juridică ce desfășoară activităţi de comercializare a produselor în ambalaje SGR către consumatorii finali, inclusiv activități din industria hotelieră, a serviciilor alimentare, unităţi care organizează evenimente, pregătesc şi servesc alimente şi băuturi.
Ghidul de înregistrare poate fi consultat aici:
www.returosgr.ro/info-comercianti
Este important ca toate companiile vizate să introducă în sistem toate datele solicitate cu o acuratețe cât mai mare. Aceste date sunt esențiale pentru configurarea optimă a sistemului în raport cu nevoile reale de colectare a ambalajelor la nivel teritorial și, în final, implementarea cu succes a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).
Bookmark the
permalink
.
Inapoi
Primaria
Primar
Viceprimar
Secretar
Aparatul de specialitate
Organigramă
Dispoziţii ale primarului
Program de funcționare si audiente
Regulamente
Rapoarte de activitate
Consiliul local
Componența
Convocare sedinta CL 2024
Convocare sedinta CL 2023
Convocare sedinta CL 2021-2022
Hotărâri de consiliu
Hotărâri de consiliu 2024
Hotărâri de consiliu 2023
Hotărâri de consiliu 2022
Hotărâri de consiliu 2021
Hotărâri de consiliu 2020
Procese verbale ședințe
R.O.F. CL
Proiecte și investiții
Proiecte în derulare
Programul National de Cadastru si Carte Funciara
Finanțări nerambursabile
Informații utile
Formulare utile
Telefoane utile
Legături utile
Știri și evenimente
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență
accesibilitate
Caută
Monitorul Oficial Local
Monitorul Oficial Local
Registratura on-line
Informații publice
Alegeri Locale 2024
Alegeri Europarlamentare 2024
Informatii de interes public – Legea 544 / 2001
Rapoarte privind aplicarea aplicarea Legii 544 / 2001
Buletin informativ în conformitate cu art. 5 alin. 2 din Legea 544/2001
Bugetul local si situatii financiare
Carieră
Impozite și taxe
Stare civilă
Petiții
Vânzare terenuri – Legea nr. 17 / 2014
Asistență socială
Transparență decizională
Achiziții publice
Rapoarte privind aplicarea aplicarea Legii 52 / 2003
Contracte
Transparența veniturilor salariale
Declarații avere și interese
Comuna
Așezare geografică
Istoric comună
Cultură şi învăţământ
Cadrul natural şi clima
Vegetația şi fauna